Am calatorit de la est la vest si inapoi ca o cartita abia iesita in soare,fara sa caut nimic ,fara sa sper in desertaciuni,doar adulmecand pamantul mort,pe care m-am intins de multe ori cu burta in jos si sufletul bagat adanc sub ea.Am prins viteza de leopard cateodata in a uita ,in a nu mai intoarce capul in urma mea,cuprinsa de o frica biblica de intepenire.Si imi dau seama acum ca m-am miscat mereu repede ca sa nu ma transform in ceva apropriat mie.
Astazi mi-am baut cafeaua dulce si am rasfoit reviste si am muncit vise mici.Cateodata ma simt oarba in definirea lor,sau poate e lumina diminetii prea puternica pentru o cartita.Le intrezaresc difuz prin aburii de cafea ce incalzesc o poveste:
"M-am nascut cand nu credeam ca se putea mai prost:intr-o zi de duminica cand toate lucrurile parca stau si asteapta o izbavire.Era mai rau totusi luni,pentru ca probabil as fi avut senzatia ca trebuie sa iau lucrurile de la capat toata viata,sisific si ca totul e un inceput.Ciudat cum sintagma asta :"toata viata",din doar doua cuvinte modeste iti poate cuprinde chiar viata ta,anii si clipele tale de fericire sau disperare,fiecare gand rasfrant in altele mai mici.Si totusi in ele ne inghesuim cu totii existenta ,rar ne gandim la marginile lor,cele inevitabile,si care culmea,chiar daca au o desfasurare mai mare decat orice calatorie posibila,se redau doar printr-un cuvant : moartea.Imi spunea un prieten din Afganistan ca vede moartea feminina ca o silueta pentru ca strange in corset vietile oamenilor pana la ultima rasuflare.Ii ziceam atunci ca poate e ultima rasuflare de aici si invatam sa respiram in alt mediu.Si astazi cred acelasi lucru ,doar ca nu mi se mai pare a respira ideea separatoare si salvatoare ,cat mai ales a vibra."
(cartita va continua)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu