Din jurnalul unui cal
Am auzit in ultima saptamana remarca lui M.Preda :"timpul nu mai avea rabdare" atat de des incat ma simt coplesita.Cand am uitat sa ne ratacim in densitatea lui pentru a-l savura ca pe cea mai buna placinta cu spanac sau de orice fel?
Am ramas pe marginea lui si tragem fara opriri,ca niste cai ce zoresc la caruta anilor.
Nu mi-a placut ceea ce vedeam si am lasat pleoapa sa se lase usor in jos,asa cum soarele apune peste toate soselele prafuite din lume,pana cand nu mai vedeam nici o dunga rosie.
Dar am pus piedica cuiva din greseala si atunci a trebuit sa ma opresc,sa privesc si sa raman langa persoana care cazuse langa mine.Pentru ca intr-o lume a pseudoorbilor,doar cei care se privesc in ochi,se vad.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu