Am vrut sa scriu despre tine,dar cum sa incapa in cateva cuvinte ceea ce abia incape intr-o inima ?
Mai bine iti scriu direct tie.
Pentru ca,cum as putea sa numar pasii care m-au adus catre tine cand am mers ca un rac toata viata si nu as mai stii sa-i gasesc cu siguranta ! Si cum as putea sa multumesc tuturor persoanelor care m-au dezamagit sau mi-au dat incredere pentru a continua pe un drum sau altul,care a dus in final la imbratisarea noastra?
Cum sa explic ca am fost un copac fara ramuri pana sa te intalnesc si ca acum ele continua pana dincolo de cerul zgariat de avioane si vise?
Si ca simt cum roade grele cad din el de fiecare data cand te aproprii,in batai de ceasca de cafea.In toate diminetile in care ma tii in brate si nu vorbesti aproape nimic.
Ce sa fac sa raman prinsa in amnezia pe care o am cand sunt cu tine si care ma intoarce atat de puternic catre ceea ce nu cunosc inca,dar intuiesc a gasi in mine ?
Cum sa explic ca ma simt incaltata cu un pantof de-al meu si unul de-al tau si ca as calca toata viata incet de frica sa nu raman fara el?
Mai bine nu explic nimic si las misterul sa imi gadile talpile .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu