bucuria de a trai

Ingroapa-ma langa o stanca si nu langa un rau,cu salcii mangaiate trist de vant.O stanca de pe muntele de unde rasare soarele ,si unde vanturile bat cu pasiune,asa cum a fost si viata mea o valtoare .M-am nascut intr-o zi cu soare pentru ca era iunie.Trebuie sa fi fost sigur ciresul nostru amar inflorit,din spatele curtii.Acum e vandut si el si pamantul si un gard mare l-a ascuns.Tin minte ca matusa mea era insarcinata cand eu aveam 10 ani si s-a urcat in el.Era imbracata intr-o fusta galbena,pe care o purta ca rochie si tot atingea pamantul de lunga ce era si ma uitam la ea,la capatul scarii improvizate,cum straluceste mai tare decat soarele ascuns printre frunze.Era o minune bucuria ei.
Acum cand nu mai sunt ,ma gandesc cat de mare e gardul care acopera lucrurile pe care le-am lasat in urma.Dar ce am lasat nu e acolo,ci dincolo de acea stanca.Este energia necunoscuta care strabate cunoscutul,cu pasi mari,de ciclop urias.Sunt trairile din cantecele ce se aud noaptea din desertul Libanului.Este nisipul pe care il ridica in aer dansul unei femei,ce vrea sa incante.
Eram copil si trebuia sa traversam coline nesfarsite pentru a ajunge intr-un sat vecin.Incurcati de liane si curpeni cu care ne dadeam voiosi la vale am iesit pana la urma intr-un camp de un verde ireal.Ne-am oprit.In linistea acelei inserari am auzit un sunet nepamantean de frumos,acompaniat de clinchetele de la clopoteii turmei sale .Acel cioban suna dintr-un obiect fantastic de urias,un corn ancestral,care pastra in el zbuciumul eliberat al atator veacuri.Inainte sa inchid ochii,am vazut-o pe bunica mea pe acele dealuri.Si pe el,era acolo dintotdeauna,liber.

echilibrul din viata noastra

Mi-a placut tema,pentru ca e ceva care ne atinge in fiecare zi si la care nu ne gandim prea des.Pilonii nostri de sustinere,cei care ne fac sa zambim ,chiar si amar ,cand soarele pare plecat pe alta strada.Lucrurile care-mi redau echilibrul..ar fi casa mea,in primul rand.Nu ne grabim in fiecare zi de la serviciu sa ajungem acasa?Sa aruncam geanta,sa ne schimbam in haine moi,sa ne deschidem frigiderul sau televizorul,poate calculatorul,sa revenim ca apa in matca,unde e liniste si nu stres.Sa putem sa aruncam cel putin o haina a rolurilor pe care le avem in societate si sa putem fi deci ,mai aproape de noi,pentru ca in cei dragi care ne intampina sau pe care ii intampinam cand ajung acasa,ne oglindim cel mai bine ,si parca mai frumos.
Si am ajuns asa la acele persoane care ne aduc echilibrul in pasii vietii.Pentru ca m-a crescut de cand aveam trei ani si poate ma cunoaste mai bine,ea e bunica mea.Care stie sa imi zica de deochi cand sunt tulburata,care ma mustra la fel ca atunci cand eram mica,care imi lasa biletele de hartie in care imi spune ca mancarea e pe biroul meu,chiar daca probabil as fi gasit-o si eu.Care ma conduce in fiecare zi cand plec de acasa.
Si ar mai fi prietena mea Pis,care iubeste pisicile si fotografiile si pe bunicul ei.Si care plange cand plang eu.
Poate ca cine se aseamana se aduna totusi.Chiar daca mie imi plac cainii.
De celelalte 2 iubite ale mele nu am scris pentru ca ne stim sentimentele reciproce.Cum uitam sa respiram cand vorbim pentru ca avem atatea sa ne spunem.
Si pentru ca trei e mai dragut,eu am doar trei prietene.