despre prietenie..

ANA,sau dorinta de a avea papagalii lui Emanuel

..Imi amintesc prima zi de scoala,clasa intai,coditze,bentitza lata,palme transpirate lipite de un buchet amarat de garoafe,probleme minore care se spargeau in capul meu la dimensiuni cosmice,sperante.. Asa am cunoscut-o pe Ana.Ea mi-a spus mai tarziu in viata k a venit la mine atunci,m-a luat de mana si m-a intrebat daca pot sa fiu prietena ei,iar raspunsul meu ar fi fost ..nu.Trebuia sa ghicesc de sub spatele acelor rame mari,pentru corectarea strabismului ei ,o privire de inger.Pentru ca ea m-a salvat .De ce ?Cand aveam 3 ani ,mama mea a plekt in Siria ,iar tatal meu mai tarziu,dar pentru mai putin timp, in Germania.M-a crescut (bine)bunica mea.Bolnava(bronsita alergica), nu am putut sa tin pasul cu restul colegilor mei,si nu am luat premiu nici in primul an ,nici in al doilea..Intelegeam prea putin din ce se intampla in jurul meu,si ceva haios:in timpul lucrarilor ma plimbam printre banci ca sa vad ce au scris si colegii mei si nu intelegeam de ce se supara Doamna.Credeam ca prietenia merge pana acolo...Ana era "prima din clasa",si nu numai ,radia prin bunatatea ei.Doamna se juca in parul ei,Emanuel ii desena papagali galbeni.Nu mi-am dorit niciodata ,nimik mai mult decat un papagal ca acela,as fi acceptat si unul mai mic si mai bleg,dar sa fie al meu,pentru mine mazgalit.O iubeam pe Ana,il persecutam pe saracul Emanuel,alergandu-l prin clasa,pentru papagalii lui.:))A venit tatal lui la scoala si mi-a explicat frumos ca e o fire sensibila ,ca se simte agasat de insistenta mea etc.Am inteles.Emanuel s-a dovedit un geniu mai tarziu,iar eu o luptatoare in viata.Am inceput prin a citi si sper sa termin prin a scrie ..o singura carte,dar asta e un alt capitol.Am inceput sa citesc,sa-mi dezvolt limbajul,orizontul,din dorinta de a fi mai mult,pentru a da mai mult celorlalti,din dorinta de a fi iubita ca Ana.In clasa a 4-a am primit diploma pentru "limba si literatura romana",incepand cu clasa a 5-a am fost sefa de promotie si prietena Anei ,chiar daca mai tarziu ne-am indragostit de acelasi baiat...

OANA,sau liceul amintirilor mele
M-a invatat sa nu tac..
("Cata vreme am tacut mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate "-regele David,al Israelului.)
M-a invatat sa fiu lenesa si sa ma bucur de asta..
M-a invatat sa accept.
M-a invatat sa mananc cu pofta si sa ma bucur de asta .
M-a invatat sa merg repede,dar sa calc adanc.
M-a invatat sa ma joc.
O iubesc :
-pentru ca pot sa o sun si peste 20 de ani si o sa stiu k e acolo pt mn
-pentru ca imi termina frazele ..genial
-pentru ca e geniala
-pentru ca nebunia mea i se pare genialitate
-pentru ca ea crede in Iehova ,si eu in Dumnezeu
-pentru ca stie cine sunt si totusi ma iubeste
-pentru ca este o carte vie pentru mine,din care citesc mereu si in care pot scrie
-pentru ca ridica din spranceana
-pentru ca e morala
-pentru ca e "cantareata mea cheala"
-pentru ca o data mi-a ascuns stiloul preferat,si mi-a trimis un plic gol doar q o rezerva si un mesaj anonim,cu litere taiate din ziare.
-pentru ca langa ea pot sa visez si sa simt viata pulsand intr-o gargaritza.
-pentru ca mi-e greu sa pun acuma ..PUNCT.