despre eroi.

In 1989,cand si multi(oare?)altii au facut la fel.Si-a pupat copilul de un an si 8 luni,sotia ,nu a spus nimic si a plecat in strada.
Abracadabrant,tramvaiele circulau obisnuit.Pentru unii revolutia a fost la televizor si pentru altii in strada.El nu avea inca 21 de ani.I s-a pus in brate o arma pe care abia o putea tine,chiar daca era campion la judo.Din lotul de tineri ,din cei 16,doar el si inca unul au aparut la intalnirea programata cu antrenorul lor.2 din 16-o optime.
Ii era teribil de frica,genunchii ii tremurau pana la barbie.Invatase sa foloseasca o arma in mai putin de 3 minute si stia ca poate sa moara in mai putin de 2 secunde.S-a adapostit cu echipa incropita intr-o vila abandonata de langa Televiziunea Romana.Fiecare statea in cate un colt al camerei.Au gasit salam uscat,icre negre si vin de la un boier al comunismului care locuise acolo si care acum dezertase.Au baut sa isi linisteasca pulsul care galopa.Orice miscare sesizata ii surzea din cauza tensiunii.Cand au inceput sa traga erau de-a dreptul innebuniti.Gloantele de mitraliera treceau efectiv prin zid si zburau in mijlocul creat intre ei .S-ar fi intors inapoi,daca ar fi putut.Dar era mult prea tarziu,era mai periculos sa iasa in strada atunci.
2 zile au stat si au sperat la viata.
Tatal meu a trait.