Din jurnalul unei cartite

Am calatorit de la est la vest si inapoi ca o cartita abia iesita in soare,fara sa caut nimic ,fara sa sper in desertaciuni,doar adulmecand pamantul mort,pe care m-am intins de multe ori cu burta in jos si sufletul bagat adanc sub ea.Am prins viteza de leopard cateodata in a uita ,in a nu mai intoarce capul in urma mea,cuprinsa de o frica biblica de intepenire.Si imi dau seama acum ca m-am miscat mereu repede ca sa nu ma transform in ceva apropriat mie.
Astazi mi-am baut cafeaua dulce si am rasfoit reviste si am muncit vise mici.Cateodata ma simt oarba in definirea lor,sau poate e lumina diminetii prea puternica pentru o cartita.Le intrezaresc difuz prin aburii de cafea ce incalzesc o poveste:
"M-am nascut cand nu credeam ca se putea mai prost:intr-o zi de duminica cand toate lucrurile parca stau si asteapta o izbavire.Era mai rau totusi luni,pentru ca probabil as fi avut senzatia ca trebuie sa iau lucrurile de la capat toata viata,sisific si ca totul e un inceput.Ciudat cum sintagma asta :"toata viata",din doar doua cuvinte modeste iti poate cuprinde chiar viata ta,anii si clipele tale de fericire sau disperare,fiecare gand rasfrant in altele mai mici.Si totusi in ele ne inghesuim cu totii existenta ,rar ne gandim la marginile lor,cele inevitabile,si care culmea,chiar daca au o desfasurare mai mare decat orice calatorie posibila,se redau doar printr-un cuvant : moartea.Imi spunea un prieten din Afganistan ca vede moartea feminina ca o silueta pentru ca strange in corset vietile oamenilor pana la ultima rasuflare.Ii ziceam atunci ca poate e ultima rasuflare de aici si invatam sa respiram in alt mediu.Si astazi cred acelasi lucru ,doar ca nu mi se mai pare a respira ideea separatoare si salvatoare ,cat mai ales a vibra."

(cartita va continua)

Copiii dau bobarnace acelor de ceasornic.

Din jurnalul unui cal

Am auzit in ultima saptamana remarca lui M.Preda :"timpul nu mai avea rabdare" atat de des incat ma simt coplesita.Cand am uitat sa ne ratacim in densitatea lui pentru a-l savura ca pe cea mai buna placinta cu spanac sau de orice fel?
Am ramas pe marginea lui si tragem fara opriri,ca niste cai ce zoresc la caruta anilor.
Nu mi-a placut ceea ce vedeam si am lasat pleoapa sa se lase usor in jos,asa cum soarele apune peste toate soselele prafuite din lume,pana cand nu mai vedeam nici o dunga rosie.
Dar am pus piedica cuiva din greseala si atunci a trebuit sa ma opresc,sa privesc si sa raman langa persoana care cazuse langa mine.Pentru ca intr-o lume a pseudoorbilor,doar cei care se privesc in ochi,se vad.

i followed a bird in my dream

it sometimes had black wings,
but always flew.

Parcul Tineretului

you jump,i jump !

Mi-am amintit un schimb de replici care mi-a placut in Ocean's 11,intre Julia Roberts si George Clooney .Era vorba de iubitul ei actual:

"-Does he make you laugh?
-He doesn't make me cry."

Cineva care te-ar face sa razi si sa plangi consecutiv,sau cineva care nu te-ar face sa plangi niciodata,dar nici sa razi pana nu mai poti?

inimi de elefanti

O dimineata la fel ca celelalte ,doar ca ma simt mai grea.
Mi s-a agatat un taler de inima si o tot misca din locul ei.Rivalizeaza cu ceasul din perete in bataile ei,pe care aproape le confund in tacere,sau cand astept ceva.

M-am ascuns ca o enclava in inima ta si nu mai am nici oportunitatea de eliberare pe care a avut-o Iona in burta chitului in final,pentru ca am si mainile inlantuite de gatul tau.

Ma intrebam inainte sa te cunosc care e solul in care poti planta trandafiri daca nu ai incredere si daca mama unui elefant are cea mai mare inima din lume?

Acum am inima printre trandafiri.

mic dejun englezesc

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre viitor si i-am zis ca as vrea sa fie ca un mic dejun englezesc.Cu de toate ! Ca sa imi dea energie pentru tot restul zilei.
Imi dau o palma ca sa-mi amintesc ca tot ce-mi va ramane e o farama de suflet ,legata de alte suflete si ca pentru aceste legaturi trebuie sa lucrez,si nu alte lucruri desarte.
Tot ce nu as vrea sa vad e un pahar cu o singura periuta de dinti,in decorul putin incarcat al unei bai.

Pofta buna in viata!

iI cheama Stefan ,dar ii place sa i se spuna Matei:)

Are 2 ani si e cel mai funny-bunny.

Si chiar daca tatal lui scrie carti si e ocupat,pentru el e doar taticul lui.Si nu ar trebui sa uite asta.

nimic nu se naste fara radacini

Stiu ca ar trebui sa invat pentru examenul de maine la THR(materie despre hoteluri) ,dar tot citind despre cat teren trebuie alocat construirii unui hotel si cate hoteluri exista in lume,m-am gandit la copaci.

Ca traiesc cat oamenii.Si am facut schita asta .Am stat o ora sa o fac,chiar daca sunt doar linii si cercuri in paint:-s
Cercurile din copaci sunt anii lor.

Oamenii si copacii seamana.



La cat mai multe cercuri-capete-destepte care sa ii protejeze,ca astfel si Soarele (cum altfel decat un cerc) ,sa ne protejeze pe noi!

eu am murit pentru Frumusete

Ma simt inconjurata mai mult de personaje decat de persoane si ma intreb oare cate masti am eu daca nu pot sa ajung in nici un fel la adevaratii ei?

Adevarul,veritas in batrana latina,m-a obsedat de mica.Pentru ca nu am inteles prea multe din ce mi s-a intamplat de-a lungul vietii,traind ca sa ma feresc de intrebari mai mult prin umbre si jocuri,simt ca ma aproprii de un punct in care nu-mai-tine.Nu mai pot sa ma acopar seara cu minciunile care ma impanzesc.Nu mai pot sa arunc un make up dimineata cand oricum nu pot sa vad clar lucrurile din jur.

Emily Elisabeth Dickinson spunea intr-un poem:
"Eu am murit pentru Frumusete.
Dar abia am fost in lut asezata
ca un altul -mort pentru Adevar-fu intins
intr-o groapa alaturata.
Incet m-a intrebat:"Pentru ce ai murit?"
"Pentru frumusete",i-am zis eu.
"Iar eu pentru Adevar." "E tot una."
"Suntem frati."-mi-a raspuns vecinul meu.

"Rather than love,than money,than fame or fairness,give me the truth.",replica care apare in filmul "Into the wild" (2007) te impinge catre tine.
Cum sa dai relevanta in final intrebarii :"a meritat?" daca nu esti sigur ca e adevarat totul.

:)

Am traversat cu barca 21 de ani ca sa ajung in 2010.Dupa toate cele oferite de mare ,mi-am indreptat barca doar spre orizont.Si nu mai are doar o vâslă.
Pentru 2010 am doar viitorul de oferit,nu mai astept nimic de la el,ma gandesc ce surprize sa-i daruiesc eu.

reflux

Am revenit pe blogul acesta pentru ca,dupa cum spuneam pe marketing's pianist,ma reprezinta mai mult ce vreau sa scriu aici.Literele au fost intotdeauna prietenele mele,si cred ca in final voi ramane fidela lor,pentru o relatie pe termen lung.Jonglez intre jurnalism si marketing ca Praslea dupa mere si himere.Marketingul il fac serios la o facultate de stat si jurnalismul ca pe un hobby de sezon la Spiru,dar voi ce ati prefera,sa mergeti la vanatoare sau sa va plimbati si sa culegeti flori?Pasiunea te depaseste ,chiar daca incerci sa-i pui manusi si sa o asezi cuminte la un birou.

Sunt o virgula pentru ca mereu adaug la ceea ce sunt ,altceva
o idee prinsa in coaja unui ou
un munte de vise,ingropat intr o mare de iluzii trecute
un privitor

Sunt doar un gandac voinic si vesel,pornit la goana
batai lovite in stanca unei inimi
o pensula care retuseaza
sunt doar in amintirea ta .

La jumatatea drumului

Am gasit ceva intr-un oracol din copilarie ,care mi-a placut.

"Te-ai gandit vreodata ce s-ar fi putut intampla daca toate drumurile s-ar fi oprit la jumatatea lor?
N-ar fi ajuns nicicand la malul marii,ci doar pe undeva ,pe la mijlocul plajei de nisip ,acolo unde soarele incinge si nu adie nici o briza si nu se sparge creasta nici unui val si nu-ti saruta glezna miile de stropi.

*iar muntele l-ai fi urcat pana la brau fara sa-l pipai cu talpa piciorului,nici umerii,nici crestetul ,nici fruntea si niciodata n-ai fi privit de sus cum se imbina apele cu lutul,padurile cu stanca,abisul cu inaltele poteci

*si piramidele ramase ca niste lazi de zestre deschise

*si crinul ,doar tulpina cu sabiile frunzelor dar fara cupa alba,despletind petale.

Pe jumatate bun inseamna rau.Pe jumatate adevarat e neadevarat si e minciuna.
Pe jumatate om ,inseamna si neom.
Minte doar 50%.

Te vezi traind asa? "

bucuria de a trai

Ingroapa-ma langa o stanca si nu langa un rau,cu salcii mangaiate trist de vant.O stanca de pe muntele de unde rasare soarele ,si unde vanturile bat cu pasiune,asa cum a fost si viata mea o valtoare .M-am nascut intr-o zi cu soare pentru ca era iunie.Trebuie sa fi fost sigur ciresul nostru amar inflorit,din spatele curtii.Acum e vandut si el si pamantul si un gard mare l-a ascuns.Tin minte ca matusa mea era insarcinata cand eu aveam 10 ani si s-a urcat in el.Era imbracata intr-o fusta galbena,pe care o purta ca rochie si tot atingea pamantul de lunga ce era si ma uitam la ea,la capatul scarii improvizate,cum straluceste mai tare decat soarele ascuns printre frunze.Era o minune bucuria ei.
Acum cand nu mai sunt ,ma gandesc cat de mare e gardul care acopera lucrurile pe care le-am lasat in urma.Dar ce am lasat nu e acolo,ci dincolo de acea stanca.Este energia necunoscuta care strabate cunoscutul,cu pasi mari,de ciclop urias.Sunt trairile din cantecele ce se aud noaptea din desertul Libanului.Este nisipul pe care il ridica in aer dansul unei femei,ce vrea sa incante.
Eram copil si trebuia sa traversam coline nesfarsite pentru a ajunge intr-un sat vecin.Incurcati de liane si curpeni cu care ne dadeam voiosi la vale am iesit pana la urma intr-un camp de un verde ireal.Ne-am oprit.In linistea acelei inserari am auzit un sunet nepamantean de frumos,acompaniat de clinchetele de la clopoteii turmei sale .Acel cioban suna dintr-un obiect fantastic de urias,un corn ancestral,care pastra in el zbuciumul eliberat al atator veacuri.Inainte sa inchid ochii,am vazut-o pe bunica mea pe acele dealuri.Si pe el,era acolo dintotdeauna,liber.

echilibrul din viata noastra

Mi-a placut tema,pentru ca e ceva care ne atinge in fiecare zi si la care nu ne gandim prea des.Pilonii nostri de sustinere,cei care ne fac sa zambim ,chiar si amar ,cand soarele pare plecat pe alta strada.Lucrurile care-mi redau echilibrul..ar fi casa mea,in primul rand.Nu ne grabim in fiecare zi de la serviciu sa ajungem acasa?Sa aruncam geanta,sa ne schimbam in haine moi,sa ne deschidem frigiderul sau televizorul,poate calculatorul,sa revenim ca apa in matca,unde e liniste si nu stres.Sa putem sa aruncam cel putin o haina a rolurilor pe care le avem in societate si sa putem fi deci ,mai aproape de noi,pentru ca in cei dragi care ne intampina sau pe care ii intampinam cand ajung acasa,ne oglindim cel mai bine ,si parca mai frumos.
Si am ajuns asa la acele persoane care ne aduc echilibrul in pasii vietii.Pentru ca m-a crescut de cand aveam trei ani si poate ma cunoaste mai bine,ea e bunica mea.Care stie sa imi zica de deochi cand sunt tulburata,care ma mustra la fel ca atunci cand eram mica,care imi lasa biletele de hartie in care imi spune ca mancarea e pe biroul meu,chiar daca probabil as fi gasit-o si eu.Care ma conduce in fiecare zi cand plec de acasa.
Si ar mai fi prietena mea Pis,care iubeste pisicile si fotografiile si pe bunicul ei.Si care plange cand plang eu.
Poate ca cine se aseamana se aduna totusi.Chiar daca mie imi plac cainii.
De celelalte 2 iubite ale mele nu am scris pentru ca ne stim sentimentele reciproce.Cum uitam sa respiram cand vorbim pentru ca avem atatea sa ne spunem.
Si pentru ca trei e mai dragut,eu am doar trei prietene.